|
|
Din tot, ne-a mai rămas aieve,
acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecați in piatra dură
cu pumnii strânși, tăcem din gură.
Tăcem, parc 'am tăcea de veacuri
ca niște funduri vechi de lacuri.
Și ferecat în bezna sură,
de mii de ani, tăcem din gură.
Ei: ziduri, lanțuri, temnicerii,
noi, numai cremenea tăcerii.
Ei, biciuri cu bătăi si ură,
noi, uriaș inghet pe gură.
Deasupra vremii si genunii,
tăcem ca spinii si tăciunii.
Tăcem ca lama de custură,
tăcem mereu, tăcem din gură.
Ne linge frigul pe ciolane,
ei, foame, cuie si ciocane
si orice zi e-o mușcătură.
Scrâșnind din dinți, tacem din gură.
Tăcem ca lacătul pe ușe,
tăcem ca focul sub cenușe,
tăcem... dar noaptea sub celule,
vuiesc torente nesătule.
Un zgomot bubuie departe,
se dărmă parcă ziduri sparte
și parcă lanțuri cad în zgură.
Noi asteptăm, tăcem din gură.
Radu Gyr, Tăcem din gură |
|