Decapitarea Armatei

Puterea comunistă si armata Eugen Denize, Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 55-56 Un document din Arhiva C. C. al P. C. R. Ocuparea României de către armatele sovietice după 23 august 1944 a marcat, aproape instantaneu, și începutul tragediei armatei române, care trebuia transformată dintr-o armată națională într-o armată vasală puterii sovietice. Neținând seama deloc de faptul că România își anunțase ieșirea din războiul purtat alături de Germania și hotărârea de a se alătura Aliaților, Moscova a ordonat capturarea imediată a întregii armate române din Moldova. Au ajuns astfel, în lagărele sovietice de prizonieri, aproximativ 160 000 de soldați și ofițeri români1. Transformarea României în colonie sovietică s-a făcut într-un ritm rapid și cu multă eficiență, fapt recunoscut de Emil Bodnăraș, în martie 1964, în timpul unei discuții purtate la Beijing cu liderii comuniști chinezi: "La noi se impuseseră - spunea Bodnăraș - anumite forme de relații prin întreprinderile mixte româno-sovietice, practic toată economia intrase în dependență față de Uniunea Sovietică. Armata noastră era controlată în întregime de Uniunea Sovietică. Noi socoteam asta chiar ca un ajutor. Peste tot erau consilieri"2. Acapararea României de către sovietici a fost mult ușurată de distrugerea armatei naționale și de crearea unei noi armate, îndoctrinată cu ideologia comunistă, marxist-leninistă.   »» continuare Dramatica situatie a membrilor armatei regale române în anii comunismului Dan Cernovodeanu, Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 24 Instaurarea samavolnică a comunismului în România a avut desigur în vedere si neutralizarea si apoi anihilarea militarilor Armatei regale române, ce constituiau un pericol real, în măsură să împiedice procesul de comunizare al tării, programat si realizat de sovietici, în strânsă colaborare cu trădătorii din PCR si acolitii lor din formatiunile politice subordonate, precum PNL - Gh. Tătărăscu, Anton Alexandrescu, PNP - Constantinescu-Iasi etc. Dacă o parte din Armata regală română care se afla pe Frontul din Moldova fusese, după armistitiul din August 1944, cu totul arbitrar si ilegal făcută prizonieră si deportată în URSS, cealaltă parte (care netezise calea pretinsei "glorioasei armate sovietice" în muntii Tatra, în drumul lor spre Berlin) se înapoiase în tară si îsi păstrase nestirbit devotamentul ei fată de Patrie si de Rege, constituind astfel o piedică foarte importantă în comunizarea pe etape a României. Pe lângă faptul că, în cursul negocierilor de pace de la Paris dintre anii 1946-1947, tării noastre nu i se recunoscuse, datorită sovieticilor, statutul de co-beligerantă, la care ea ar fi avut tot dreptul gratie substantialului aport al Armatei române în campania din Vest, dar această vitează oaste, rămasă fidelă jurământului de credintă depus Ţării si Suveranului ei, înapoiată în patrie, devenea o pavăză de netrecut intentiilor de subjugare totală a României odiosilor săi vecini de la Răsărit. În asemenea situatie, lacheilor autohtoni de la Bucuresti, Kremlinul le-a ordonat desfiintarea treptată a cadrelor din armata tării, ostile visceral comunismului, initiind pe etape deblocări, licentieri, reduceri de personal militar (pretextând terminarea războiului), pentru a se debarasa în totalitate de elementele din sânul ostirii noastre ce li s-ar fi opus si a le înlocui treptat prin noi cadre, favorabile politicii tradătoare a guvernului Groza si a lui Gheorghiu-Dej, împuternicitul Moscovei în actiunea de supunere servilă a României URSS-ului.   »» continuare Sa inaltam o cruce la Oranki Claudiu Tanasiciuc, Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 23 De ziua Inaltarii Domnului, cand neamul nostru cinsteste memoria eroilor sai, gandul meu pios se indreapta spre fostul meu prieten din copilarie, Artimon. Cel care a fost sublocotenentul Artimon Tautu provenea dintr-o familie de invatatori si a vazut pentru prima data lumina zilei in Catunul Morilor al comunei Ocna, din acel tinut stropit cu lacrimi si sange, caruia cronicarii i-au spus Terra Sipenecensis, iar astazi se numeste Nordul Bucovinei. Candva, pe vremuri voievodale, a fost acolo un sat de razesi, numit Martinesti, dar locuitorii sai au fost dusi toti in robie, ca urmare a unui ceambur tataresc. Deoarece silistea lor a ramas de izbeliste, cneazul Cantacuzino s-a vazut nevoit sa aduca, pe ocina razeseasca, oameni de pe la Pascani si din Pocutia, pe care i-a asezat in jurul culei sale; iar satului infiintat de acestia i s-a zis Ocna, pentru ca acolo a fost un put pentru extragerea nisipului.   »» continuare Tudor Greceanu - comandor de aviatie - Comunistii n-au mai avut nevoie de un "zburator" ca mine Vlad Zografi, Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 23 Inainte ca in tara noastra sa se instaleze regimul comunist, Romania a avut mari persoanlitati in diverse domenii de activitate (politic, social, cultural, profesional etc.). Lipsindu-se de ele, fiindca nu se mai dorea "romanism", ci comunism, planul Moscovei fiind pulverizarea Romaniei, aceste personalitati au fost eliminate din viata tarii. Si nu oricum, ci blamate, insultate, calomniate, ucise in ultima instanta. In locul acestor oameni de mare tinuta, valorile noastre reale, comunistii si-au plasat nulitatile lor, grupate in aristocratia comunista, cunoscuta sub numele de NOMENCLATURA. A venit insa revolutia din decembrie 1989 si, asa cum taranii pradati de pamant isi cer acum avutul inapoi sau casele cei cu casele nationalizate, adica furate de comunisti, tot asa marile noastre valori, oameni morti sau vii, pretind acum restitutio in integrum. In slujba acestei restituiri se afla si revista noastra. Am facut acest lucru in cateva numere (vezi Iuliu Maniu, Gheorghe Bratianu, Ion Mihalache etc.), dar trebuie sa ne indreptam atentia si catre altii, nume mai putin notorii. Ei trebuie sa intre neaparat in constiinta poporului nostru. Fiindca ei sunt exponentii unor vieti-model. Aducand in discutie asemenea vieti, incercam sa mai inlaturam zgura propagandei comuniste care, ani si ani, a otravit creierele unor oameni simpli, nestiutori si neinformati. Tragic e faptul ca si astazi sunt oameni in varsta de peste 40-50 de ani care repeta minciuni dupa minciuni - lectiile comunistilor - convinsi ca rostesc de fapt adevarul.   »» continuare Comandorul Matei Toma Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 28 În amintirea supravietuitorilor marinei române din timpul celui de-al doilea război mondial stăruie imaginea comandorului Matei Toma, căruia marinarii mai mici în grad îi spuneau "tata Matei". Născut la 27 februarie 1898, în comuna Pantelimonul de Jos din judetul Constanta, din părinti tărani săraci, intră prin concurs la Scoala Navală pentru Ofiteri de Marină din Constanta, pe care o absolvă în 1922. Ajunge la gradul de comandor în 1945, cere pensionarea în 1946 si este avansat la gradul de contraamiral în ziua de 9 aprilie 1948, lucru de care află în închisoare de la anchetatori, căci în aceeasi zi fusese arestat de Sigurantă, devenită între timp comunistă.   »» continuare Comandorul de aviatie Ion Cosoveanu Crina Coșoveanu, Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 29 Anul 1948 a fost un an nenorocit. Nici nu putea fi altfel, pentru că el "urma neabătut" linia de acțiune a puterii comuniste, care își întărea pozițiile în România. Falsificarea alegerilor din 1946, acțiunea de la Tămădău, pentru compromiterea și scoaterea în afara legii a partidelor istorice, judecarea lui Iuliu Maniu și încarcerarea la Sighet a elitei politice românești au dus, "firesc", la înlăturarea regelui Mihai și instalarea, în decembrie 1947, a republicii populare. Ce putea să aducă așadar anul 1948? Astăzi, pentru cei care nu au trăit acei ani, lozincile "Moarte chiaburilor!", "Moarte burghezo-moșierimii!", "Jos exploatatorii!" apar ca niște sloganuri aproape ridicole prin uzură. Dar pentru cei direct vizați, milioane de români, aceste "îndemnuri" nu au însemnat doar un suport propagandistic, ci o dură și cumplită realitate: întețirea colectivizării agriculturii, naționalizarea proprietăților și, ca un corolar, deportările și anihilarea psihică și fizică a tuturor opozanților regimului.   »» continuare