Pateric al Inchisorilor Române

O lume de Hristoși - "Oroarea s-a declanșat în noaptea de Înviere. Îl răstigniră, la un moment dat, pe băiatul ăla, cu picioarele-n văzduh, legat de partea superioară a patului cel mai de sus. Îl dezbrăcaseră mai întâi. L-au tocat cu bâtele, lovitură lângă lovitură. Parcă îi pictaseră zăbrele pe carne, una înghesuită-n cealaltă. De la partea superioară a labelor, până la clavicule. Pe urmă l-au întors pe dos și l-au zăbrelit și pe spate. Când i-au desfăcut legăturile, s-a prăbușit mort. Nu știu dacă avea mai mult de douăzeci de ani. Voiau să recunoască a fi fost de față când neamurile lui omorâseră un soldat rus, mi se pare. De atunci înainte vreo doi-trei ani au fost stăpâni pe închisorile Pitești și mai târziu și Gherla." Ne aflam la Jilava. Îl rugasem să-mi istorisească cum începuseră reeducările. Datorită lui Feiu puteam și eu afla unele dintre cele mai cumplite secrete ale securității. Când avusese 16 ani, fusese aruncat în ‘moara dracilor’, cum a denumit-o Măgirescu, o altă victimă a lui Ţurcanu. Acum avea 26. Eu aveam 20 și-l ascultam. Făceam socoteala: ‘Dacă mă nășteam cu zece ani mai din timp, treceam și eu printre pietrele ei de moară.’ Și-i mulțumeam lui Dumnezeu că-mi întârziase nașterea cu zece ani. Vedeți ce interesant: nu-mi ziceam că n-aș fi bănuit ce era aceea pușcăria pentru politici, pentru că nu aveam cum ajunge într-una, ci îmi spuneam că aș fi ajuns și eu printre victimele reeducărilor. Adică la închisoare un tânăr ca mine tot era dator să ajungă, ce mai calea-valea! Feiu continuă, după un timp de cugetare: - "Ca pe Hristos l-au chinuit!" După un alt răgaz, adăugă, cu oarece reținere: - "Câteodată îmi spun că suferințele lui Hristos pe cruce n-au fost mare lucru pe lângă cum s-a suferit la Pitești și Gherla." Pe Feiu, viitorul preot ...X l-a bătut până a înnebunit. Și astăzi e internat când și când. Nici nu visa ăla că, în cele din urmă, Dumnezeu avea să-l scoată basma curată, să-l cheme, să-i dea puterea de a lupta cu sine însuși și cu întregul său trecut de turnător-șef și torționar și să-l preoțească! Și nu este singurul... Îmi amintesc o frază a prozatorului american Sherwood Anderson: "Fiecine din astă lume este un Hristos și toți sunt răstigniți". S-ar crede că este literatură. Pentru tineretul universitar român, la Centrul de Reeducare Studențească Pitești, pe urmă la penitenciarele Gherla, Târgu Ocna, la Canal, în epoca aceea, fiecare fost student și elev, apoi intelectualii, muncitorii, în pregătirea reeducării întregii țări, Dumnezeu a dăruit martiriul. Câți Hristoși, Doamne, pe pământul românesc!... Cât de sus ne va înălța suferința lor! Cât de sus... Lumea întreagă se va mântui din zdrobirea românilor de atunci și din toată existența lor până acum, pe acest pământ râvnit de ruși... Uitați-vă noaptea pe cer: strălucește de cununile nepângăriților!... :: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: Din cugetările unui prea puțin credincios Despre Petre Pandrea sunt multe de spus. Când am intrat în închisoare, mi s-a dorit de către intelectualii întâlniți să am norocul de a mă afla într-aceeași cameră cu Petre Pandrea sau cu Petre Ţuțea. Mi-i lăudau ca cei mai mari și mai informați vorbitori ai neamului nostru, în acel moment. Mai târziu, întâlnind întâmplător câte un legionar sau altul, care împărțiseră aceeași celulă cu Petre Pandrea, mi-au povestit, entuziasmați, că i-a asigurat: ‘Domnule, eu am avut aplecare către stânga și credeam că legionarii sunt niște oameni cu care nu te poți înțelege. După ce v-am cunoscut, pe aceștia din temniță, îmi dau seama că a fost o mare eroare; m-am înșelat; m-am luat după minciunile altora. De acum înainte, veți găsi în mine cel mai vajnic apărător. Voi demonstra tuturora ce calitate umană aveți!’ Într-adevăr, Petre Pandrea a fost cumnatul lui Lucrețiu Pătrășcanu. Nu putea fi înclinat decât către stânga.   »» continuare Despre puterea de a ierta Am primit o scrisoare conținând următorul strigăt al făcătorului de dreptate. "Un paradox: pe torționari, pe turnători, pe cei care au făcut atâta rău în jurul lor, care au schingiuit atâția oameni în închisori, și au distrus atâția alții în afara închisorilor, dumneavoastră, unul, aveți căderea să-i iertați, tocmai pentru că ați suferit din cauza lor. Eu însă nu am voie să-i iert, nu am dreptul ăsta. Tocmai pentru că nu am suferit nici o zi de temniță, Și nici nu știu ce e foamea, și frigul, și frica, Și nici n-am văzut oameni zdrobiți în bătaie, în fața mea, Pentru un "Tatăl nostru" sau un Radu Gyr. Cred că de aceea sunt atât de încrâncenată, Și după ce plâng de mă usuc pentru un Tudor Greceanu, un Ion Ioanid, Un Ion Pantazi sau alții, sau alții, Îmi dau seama că în adâncul, în adâncul inimii Nu îi pot ierta pe cei care au zdrobit astfel de oameni. Mă gândesc la porunca lui Iisus, esențial poruncă a iubirii de aproapele. Dar eu, care nu-i pot nici ierta, Cum aș putea să-i iubesc? Este una dintre poverile mele, multele - de creștin cu numele. Îmi amintesc de ultimele vorbe ale lui Mircea Vulcănescu, ale martirului Mircea Vulcănescu: "Să nu ne răzbunați". Și mă uit in jur: într-o lume care, nu numai că nu vrea să-i răzbune, dar abia dacă mai pomenește de ei, cum să nu ți se frângă inima? Îmi pun toată nădejdea în copiii mei, și în cei care vor veni să spele rușinea neamului ăstuia. Contemporanii mei sunt mult prea slabi. Și eu odată cu ei." Am avut îndelungi ezitări între prețuirea dreptății și a iertării, datorită frământărilor de care dă prietena mea dovadă. Făcătorii de dreptate sunt enumerați între fericiții știuți. Întocmai după pilda aleasă de autoarea epistolei: nu făcători ai dreptății proprii, ci ai dreptății celorlalți. Însă, iertarea primita de noi, ca persoane, e legată de puterea noastră de a-i ierta pe ceilalți. Când rostim Tatăl nostru, cerem să nu fim iertați decât în măsura în care iertăm noi. Acesta să fie paradoxul? :: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: Din cugetările lui Tudor Greceanu, pilotul care a izbutit să evadeze din Aiud, frângându-și nu aripile, ci picioarele. (mulțumindu-i Ioanei de a-mi fi atras atenția asupra înțelepciunii lui) "Trăim încă o epocă a imposturii, a renegărilor și falsificărilor de tot felul, dar memoria neamurilor nu poate fi niciodată stinsă. Din nenorocire, instinctul de conservare este de multe ori mai puternic decât cultura, educația și alte virtuți. Dispozițiile temperamentale sunt cu totul altceva decât caracterul. Caracterul se educă, cu dispozițiile temperamentale te naști. Oamenii învățați se pot forma într-un număr de ani. (…) În schimb oameni buni nu se pot fabrica, aici e vorba de o dispoziție temperamentală cu care te naști. Nu poți fi rău și să devii bun, e o dispoziție temperamentală pe care n-o poți educa. De aceea, oamenii buni sunt mult mai rari decât oamenii culți. Sunt neprețuiți.   »» continuare Ura Un călugăr spunea, mi-a impartasit Ioana: "Ne-am urât destul. Să ne mai și iubim un pic." La Judecata de pe Urmă voi fi întrebat: "Doar ai auzit cuvintele părintelui. Ce ai făcut cu ele?" :: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: Mărturisitorul Andrei Ciurunga, poetul, era planton într-o noapte. Mijlocul acesteia avu loc pe când se plimba el de ici-colo. Singur alesese să stea treaz de la 11 noaptea la 1 dinspre zi: râvnea cu mare arșiță sufletească să audă clopotele Învierii sunând și răsunând zglobiu dinspre mica biserică din Valea Neagră. Când aceasta se împlini, se socoti vrednică slugă a Domnului său Hristos, fecioară înțeleaptă care-l primise pe mire după cuviință. Îl rugaseră câțiva dintre prieteni să-i trezească pentru a ciocni câte un ou nevopsit, primit în pachet de acasă și a-și face urările cuvenite și îmbucurătoare. Mai trecu ce mai trecu și se pomeniră că intră caraliul în dormitorul coloniei unde-și ispășeau condamnările. Proaspeții deșteptați se adânciră sub pături și se puseră pe un sforăit vârtos. Datoria celui de planton era să cuvânteze: "Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu nu s-a întâmplat nimic. Raportează deținutul Cutare". Însă Andrei Ciurunga era prea cutremurat de evenimentul cosmic ce tocmai avusese loc. Așa încât nu se putu păzi de a mărturisi: "Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!" Pe loc a fost dus și închis în carcera îngustă din curte. A rămas acolo, cum povestește "trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paștilor". Trebuie știut că hrana i se compunea, în condițiile noi, dintr-un sfert de pâine pe zi și-o cană de apă. Atât. Iar de dormit, n-o putea face decât sprijinindu-și spinarea pe unul dintre pereții carcerii sau ghemuindu-se ca un câine pe glodul de pe jos, fiindcă noua locuință era prea nespațioasă. :: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: Părăsirea cu bună știință a vieții - "Moooooor... dar nu-mi pare rău de această lume... oah... oahhh..." se auzi într-o noapte într-o cameră din închisoarea Pitești, unde se desfășurau "reeducările". Unul dintre canoniți izbutise să ascundă un ciob de privirile colegilor care-l maltratau. Cu acesta își tăiase venele, scăpând vigilenței plantoanelor, anume alese pentru a se evita asemenea ‘eliberări’ din tortură.   »» continuare Dumnezeu ne asteaptă Nu se întâlniseră demult. Aveau obiceiul să dispară unul din calea celuilalt, de ca și cum nici n-ar fi fost prieteni. În continuare, nu mai știau de soarta amicului un an, doi, la rând. Chipul unuia răsărea în mintea colegului său de temniță, înconjurat cu o aureolă de căldură. Apoi pierea, înghițind în sine regretul fiecăruia dintre ei că nu izbuteau să-și disciplineze amiciția așa cum o făceau toți oamenii.   »» continuare Păcătosul Venise vorba despre spovedanie. - "Cum să-l înțeleagă un preot tânăr pe un mare păcătos, când teologii nu absolvă nici un curs despre spovedanie sau, în linii mari, despre duhovnicie?" - "Crezi că acestea îl vor face mai înțelegător?" - "Bineînțeles." - "Nu socotesc că ar fi necesare." - "Cum așa?" - "Deoarece între păcătos și preot e mai mică deosebire decât te aștepți. De fapt, cei doi sunt identici." - "Identici?! Un preot și un păcătos? Pe ce te întemeiezi spunând asta?" - "Pe faptul că ambii au suflete." - "Și?" - "Și orice păcat ia naștere într-un suflet. În cazul acesta, oricine are suflet este în stare să-l înțeleagă." - "Există totuși inși care afirmă că nu pot înțelege păcatul. Ei se întemeiază pe curățenia sufletului lor, atunci când pretind asta. Cum de e cu putință?" - "Au uitat de sufletul lor cel adevărat și vorbesc în numele unui suflet artificial, pe care își închipuie a-l purta pretutindeni cu ei." :: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: Raiul preschimbat in iad Orice turist prin U.R.S.S., care și-a ținut ochii treji și pe care l-a condus itinerariul și pe-alături de clădirea vreunei biserici, a constatat că pe fațada ei se proțăpea o firmă cât toate zilele, roșie ca steagul, cu ceva scris, cât era de lungă și de înaltă, în litere cirilice de-o șchioapă. Am întrebat, fără să pierd nici un prilej, ce desemna aceasta. În două rânduri am aflat că vestea prezența câte unui muzeu al ateismului. În celelalte cazuri era vorba despre tot atâtea depozite sau magazii. Dar a fost ceva mult mai cumplit. Biserica a fost preschimbată în lagăr. Paturi suprapuse pe câte patru-cinci nivele. Cu alte cuvinte, tot ‘magazie’ era, cu două excepții: o magazie doar de noapte, în care se descărcau exclusiv ființe umane. Este vorba despre mănăstirea de la Greazovăț. Fusese rai. Comuniștii o transformaseră în iad. :: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: Despre frica de dusman Un ostaș român eliberat, după câțiva ani de prizonierat la sovietici, se întâlni cu părintele Sisoe din Boteni, pentru a-i da o știre despre fratele acestuia, căzut și el în lagăr. Mult a trebuit a fi rugat printr-o rubedenie femeie, până și-a tocmit sufletul să se încreadă în necunoscutul cu straie preoțești. În timp ce au stat de vorbă, se uita în toate părțile, precum păsările câmpului, când își caută mâncarea. Se albise la față. Tare neliniștit era. ''De ce vă temeți? Doar sunt slujitorul Sfântului Altar și mă interesez de un frate pierdut.'' Îi răspunse cu ochii în jos: ''Și aerul din jurul meu e spion''. Atâta băgaseră vânzătorii de semeni spaima-n sufletele celor căzuți în mâinile lor. :: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: Intâlnirea cu Dumnezeu - "După cum vezi, încetul cu încetul am devenit așijderi lui Iov. Plămânii nu mă mai ascultă, de bube-s plin, de tăiat prin pântec nu mi-ar strica să mă tai..." - "Și ce ai de gând? Cu ce vei începe?" - "Cu ce încep n-are însemnătate. Rămășagul este una câte una să le tămăduiesc pe toate.." - "Asta ia timp..." - "E drept. Dar și când voi fi gata..." - "Când vei fi gata, îți va bate ceasul întâlnirii cu..." - "Așa-i. Însă îi voi da înapoi un trup curat cum mi l-a dat." :: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: Despre simțăminte În lungile perioade de singurătate, când nu-mi mai era dat nici un coleg de celulă, îmi petreceam o parte din timp făcând socoteala cât am greșit în relațiile mele cu lumea. Asta deoarece, odată cu pușcăria, începeam o viață nouă, din care nădăjduiam să elimin greșelile cu care mă obișnuisem. Astfel, reluam în cuget toate iubirile adolescenței, nu ca fapte, nu ca anecdotică, ci ca înșirare de cerințe spirituale ale partenerei, pe care nu le îndeplinisem. Căci dragostea nu înseamnă un șir de întâmplări, ci jertfă continuă pentru fericirea celuilalt.   »» continuare Miluirea Cei 60-70 de frați de suferință împărțeau între dânșii celula mare și flămânzeau. Mâncarea nu era niciodată îndestulătoare. Zăceau sub pământ și nici vorbă să fi fost vreodată sătui. Niște hoți lucrau la lumina soarelui, nu viețuiau sub rădăcini, precum ‘politicii’ despre care vorbesc. Într-o bună zi, se apropiară de tavanul camerei unde își trăgeau sufletul ceilalți. Tavanul era găurit. Unul dintre șuți se pregătise din timp să-i miluiască pe oamenii viermi ce colcăiau în beznă. Dădu drumul pe bortă în jos unui calup de mămăligă. Subpământenii l-au împărțit în șaptezeci de porții. Întreg, cântărea vreo trei sute de grame. După împărțeală, fiece felie cântărea a șaptezecia parte din trei sute. Plouase cu aur... Mulțumind Domnului, se împărtășiră cu mălaiul coborât din cer. Însă pe hoțul cel milostiv nu l-au cunoscut niciodată. :: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: Respectul de sine al clericului Părintele Grebenea își amintește că preotul Nicolae Pâslaru își îndemna colegii de detenție, care purtaseră în libertate haină clericală, cu cuvintele: "Trebuie să facem lucrul cum trebuie și nu de mântuială, să se vadă că suntem popi". El nu era tulburat de despărțirea de familie, adică de soție și de cele două fetițe lăsate fără nici o nădejde alta decât în Dumnezeu - presvitera sa neavând nici un venit să-și asigure existența copiilor -, ci era împăcat și senin. Doar că nu voia să se cârtească împotriva preoților. :: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: Viața Poetul Horia Nițulescu i-a scris fratelui său, la eliberarea după a doua sa condamnare: "Eu am ieșit la viață chiar acum o săptămână, convins mai mult ca oricând de înțelepciunea lui Heraclit și că cea mai stupidă dintre zădărnicii este să crezi în zădărnicie. Nu știu acum ce situație voi avea ca și cetățean al republicii, dar mă declar absolut îndrăgostit de proaspăta, magnifica și eterna frumusețe a vieții." :: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: Marea ispitire din Vinerea Mare Își închipuie careva ce a însemnat foamea din temnițele comuniste pentru ‘politici’? Dar foamea din minele unde munceau aceștia? Dar la poftã și la puterea ei de a întoarce mințile pe dos s-a gândit careva? Da. S-a gândit securitatea. Și s-a mai gândit cum să le manevreze pentru a umili și a zdrobi definitiv pușcăriașii aruncați de ea în brațele mizeriei și disperării cele mai cumplite. Astfel, în Vinerea Mare, în mină, povestește părintele Nicolae Grebenea, li s-a dat la prânz, ca felul doi, friptură. Era pentru întâia oară că se întâmpla așa ceva în îndelunga sa viețuire în temniță. Mulți dintre creștinii ce mureau acolo văzând cu ochii, refuzară masa, de dragul postului. Alții, printre care naratorul însuși, au păstrat friptura, s-o mănânce după slujba Învierii.   »» continuare Cuvinte de folos (1) Bătrânețea Și dacă vei fi orb, vei fi surd, vei fi imobilizat, vei găsi în tine ceva adunat din timp să-ți fie bucurie la bătrânețe? Bucuria Bucuria ta nu mai este a nimănui altcuiva; așadar bucură-te cu modestie. Calitățile Cel mai de seamă dar ce ni se poate face este să ni se atragă atenția asupra calităților noastre. Conștiința Viața în minte este mult mai bogată decât trăirea celei fizice. Receptarea, înțelegerea, amintirile, imaginarea, rezolvarea dilemelor și multe altele, printre care se numără jocul simțămintelor și al pasiunilor, impulsurile, refularea ori sublimarea instinctelor, implicarea morală, îmbracă nuditatea faptului de viață. Conștiința ni se impune ca autentica valorificatoare a vieții abia când trăim în singurătate.   »» continuare Bună cuviință Biserica mănăstirii rusești Greazovăț fusese preschimbată într-un imens dormitor pentru prizonierii de război. Paturile metalice se suprapuneau pe cinci rânduri. Frescele pieriseră sub straturi de văruire. Însă noii locuitori ai ei, când se ridicau către pat sau când coborau din acesta, se mai frecau de pereți. Așa, treptat, șterseră pelicula albă ce acoperea chipurile sfinte, mucenici și fericiți ieșind, unul după celălalt, din sufocarea lăsată-n urmă de bidinele. Mai impresionantă ca toți era Maica Domnului care, și dânsa, își strecura privirile mirate asupra prizonierilor, din bezna la care fusese condamnată de bolșevism. Unul dintre aceia care-și găsise lăcașul chiar sub icoana ei, nu putea dormi decât cu spatele la imaginea Preacuratei. Așa că, înainte de a ațipi, se ruga, zicând: "Iartă-mă, Fecioară Maică a lui Hristos, că dorm cu spatele la Tine..." :: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro ::